Emotions

Watch until the end 🙂

Advertisements

Trăiește clipa…

Cred ca toți am auzit măcar o dată expresia ”Trăiește clipa”, ba chiar sunt sigură că măcar o dată fiecare am primit îndemnul acesta. Dar aceste două cuvinte nu sunt decât o parte a sfatului complet, de fapt această expresie reprezintă, într-un fel, extragerea din context a adevăratei semnificații a citatului complet care sună astfel:

Trăiește clipa ca și cum ar fi ultima, dar planifică-ți viața ca și cum ai trăi veșnic!

portal Continue reading

Dupa un an: cu bune si rele, cu vise si durere…

slide_150916_53168

Zilele trecute s-a implinit un an de cand am scris prima data pe acest blog… Intentia mea era sa postez atunci ceva special pe blog, dar lucrurile nu au fost asa… Viata mi-a demonstrat inca odata ca planurile de acasa nu se potrivesc cu cele din targ… Iar ceea ce credeam ca va fi o zi linistita si senina, s-a transformat brusc si total pe neasteptate intr-o lovitura puternica, una dintr-aceea dupa care nu iti revii usor, mai ales cand aceasta situatie s-a repetat la scurt timp dupa una identica si cu precadere atunci cand nu are de suferit doar o persoana, ci mai multe… Dar ce sa-i faci? Viata merge inainte cu bune si rele! Cand ne e bine, nici ca ne pasa de rau, atunci parca lumea ne apartine, parca putem orice, dar in fata problemelor nu prea ai ce face decat sa te resemnezi si sa accepti prezentul, asa cum e, mai ales in cazul situatiilor ireversibile(chiar daca se zice ca totul poate fi schimbat, ca nu e niciodata prea tarziu, ei bine, uneori lucrurile sunt asa cum sunt si nu pot fi schimbate, sau cel putin nu de noi, care la urma urmei suntem doar niste oameni, avem un suflet si un trup care danseaza pe scena vietii pana vine acel moment in care pamantul se intoarce in pamant…si cum sa nu ti se rupa sufletul in bucati cand ii vezi pe cei dragi cufundati intr-o durere sfasietoare?).
Continue reading

Singura in tara mea…

Nu cred ca poate fi ceva mai dureros de atat…

Adela Chirica Blog

image Sunt  Adela , am 36 de ani si un copilas minunat, un supererou,Davis, de 8 ani, bolnav de Sindrom Dravet, o forma de epilepsie incurabila.

Il cresc singurica si consider asta un privilegiu, nicidecum un sacrificiu!

De-a lungul acestor 8 ani, ne-a fost mai mult rau decat bine, am petrecut copilaria lui in spitale, perfuzii si ambulante! Acolo ne-am petrecut sarbatorile si zilele de nastere.

Era sa il pierd de nenumarate ori, insa mereu, el a decis sa ramana alaturi de mine si sa nu ma paraseasca. E tot ce am eu pe lume. Fara el, as muri intr-o clipa!

Am luptat mult sa ajungem unde suntem acum, adica la scoala, veseli si voiosi si plini de viata. Am platit in ore de terapii timpul nostru liber, in care alti copii erau in parc sau la joaca.

Dar a meritat!

Insa niciodata problemele noastre nu se termina… Si mereu trebuie…

View original post 458 more words