Dupa un an: cu bune si rele, cu vise si durere…

slide_150916_53168

Zilele trecute s-a implinit un an de cand am scris prima data pe acest blog… Intentia mea era sa postez atunci ceva special pe blog, dar lucrurile nu au fost asa… Viata mi-a demonstrat inca odata ca planurile de acasa nu se potrivesc cu cele din targ… Iar ceea ce credeam ca va fi o zi linistita si senina, s-a transformat brusc si total pe neasteptate intr-o lovitura puternica, una dintr-aceea dupa care nu iti revii usor, mai ales cand aceasta situatie s-a repetat la scurt timp dupa una identica si cu precadere atunci cand nu are de suferit doar o persoana, ci mai multe… Dar ce sa-i faci? Viata merge inainte cu bune si rele! Cand ne e bine, nici ca ne pasa de rau, atunci parca lumea ne apartine, parca putem orice, dar in fata problemelor nu prea ai ce face decat sa te resemnezi si sa accepti prezentul, asa cum e, mai ales in cazul situatiilor ireversibile(chiar daca se zice ca totul poate fi schimbat, ca nu e niciodata prea tarziu, ei bine, uneori lucrurile sunt asa cum sunt si nu pot fi schimbate, sau cel putin nu de noi, care la urma urmei suntem doar niste oameni, avem un suflet si un trup care danseaza pe scena vietii pana vine acel moment in care pamantul se intoarce in pamant…si cum sa nu ti se rupa sufletul in bucati cand ii vezi pe cei dragi cufundati intr-o durere sfasietoare?).

E ciudat cum primim lovituri de la viata… Azi poti chiar sa te bucuri, sa tii in brate un suflet nou si pur, dar maine? Maine ce va fi? Va fi la fel? Sau poate nu vei intelege nimic din schimbarea cu 180 de grade pe care a luat-o viata ta? Poate maine vei avea regrete ca nu ai crezut durerea celuilalt, vei regreta fiecare vorba aruncata pe negandite, la nervi sau din furie, poate vei regreta ca nu ai fost acolo cand trebuia… Si vei ramane doar cu aceste regrete, si cu un dor care se va aduna mereu mai mult si mai mult, pentru ca pe ei, cei care au plecat, mai poti sa ii vezi doar in poze, si le mai poti vorbi doar in fata unei cruci pe a carei tablita e scris numele lor…sau poate privind spre cerul plin de stele, intrebandu-te care e a lor…

stele

Si dupa toate acestea, eu cea  fricoasa, am gasit puteri pe care nu credeam ca le am… Ce as putea sa scriu? Sa ma plang pentru ce a fost dureros? De ce sa fac asta? Mai bine scriu altceva, mai bine va scriu sa aveti grija de cei dragi, sa ii pretuiti asa cum sunt ei(nu or fi ei perfecti, dar nici noi nu suntem, sigur au defecte, sigur gresesc, dar asta nu e din rautate, pur si simplu se intampla), spuneti-le cat va sunt de dragi pentru ca nu stim nici ziua, nici ceasul cand vor pleca fara sa isi ia “Adio!” , s-ar putea sa vorbiti cu ei, sa fie bine, iar in secunda urmatoare sa nu mai fie si sa nu intelegi ce si de ce s-a intamplat…

Familia e cea care conteaza cu adevarat in viata, singurul lucru pentru care merita sa plangi… In ultimul an am invatat atatea… si viata s-a schimbat total… Oricine ai fi, prin orice situatii ai trece, poti fi sigur de un lucru: cineva e acolo sus si te vede, El nu iti da ce nu poti duce, si pentru fiecare secunda in care ai impresia ca nu mai ai nici aer, vei fi rasplatit cu zeci de clipe de fericire, de zambete si pace. Inca ceva, sa nu va construiti viata intr-o bula de sapun centrata pe vreo fata sau vreun baiat, care chipurile va iubeste sa il/o iubiti, pentru ca aceasta bula, s-ar putea sparge si atunci va fi mult prea greau sa va recontrurati viata, mai bine pune in centru familia, fiindca ea va fi mereu acolo pentru tine, iti va vrea mereu binele, chiar daca uneori vor aparea divergente, ea nu va pleca definitiv din viata ta decat cand veti fi despartiti de moarte… Si orice ati face, faceti cu drag, din suflet astfel incat niciodata sa nu aveti regrete si remuscari pentru ce ati facut. Traiti asa incat sa nu va intrebati cum ar fi fost daca, pretuiti si stoarceti tot ce e mai bun din fiecare clipa pe care o traiti alaturi de cei dragi! Construiti-va amintiri care nu se pierd cand cineva pleaca definitiv spre alta lume, care sa va trezeasca zambete melancolice, dar mai ales sa simtiti ca faceti ce trebuie mereu(nu ce constrangerile sociatatii zic ca trebuie, ci ce va dicteaza constiinta si sufletul pentru ca acestea doua sa fie linistite si fericite). Sa nu traiti superficial nicio clipa! Iar in momentele grele, sa va amintiti ca mereu dupa o noapte furtunoasa rasare soarele mai puternic, dupa ploaie apare curcubeul, iar la capatul tunelului mereu va fi o luminita ce va reprezenta cheia spre fericire, trebuie doar rabdare si dorinta de a nu mai fi dependent de ce iti provoaca durere…

Corbis-42-15533441-538x218

Advertisements

6 thoughts on “Dupa un an: cu bune si rele, cu vise si durere…

  1. Îmi pare bine că ai curaj în mijlocul suferințelor. Că tot scriai despre posibilitatea pierderii celor dragi mi-a mers imediat gândul la bunica mea, care este bolnavă, slăbită. Așa este, nu știi când e ultima oară când îți va spune “Noapte bună”, dar la fel și tata cu diabet, mama cu probleme de inimă și .. cine știe câți n-or mai fi bolnavi. Uităm că suntem temporari și, deci , uităm să iubim.
    Mulțumesc pentru că mi-ai reamintit asta.

    • Ma bucur ca am reusit asta. Ai grija de bunica ta, sa o vizitezi 🙂 sigur se va bucura. Bunicii mei mereu ma intrebau “cand mai vii sa ma vezi?”.. dar acum nu ma mai intreaba…in 3 saptamani s-au dus un bunic (si am regretul ca nu l-am vazut cu aproape o luna inainte) si apoi o bunica ( am fost acolo, am vorbit cu ea si apoi dintr-o data nu mai putea respira, iar aici apare regretul ca nu am putut face ceva sa o ajut )… dar sunt sigura ca acum ei sunt intr-un loc mai bun. Ce a fost si mai dureros a fost sa imi vad ambii parinti suferind… dar viata merge inainte, iar atat timp cat suntem impreuna, unul langa celalalt, sunt sigura ca va fi bine. Si on plus am si motive sa zambesc, inainte de aceste evenimente verisoara mea a nascut o fetita superba, care te cuceresre imediat ce o vezi 😉

      • Îmi pare rău că suferi. Sper să te vindeci în timp, deși vor mai apărea cazuri … Viața , se pare, că are un ciclu care nu se dă bătut. Viața apare, viața dispare. Unii se nasc, alții mor, .. întocmai cum scria înțeleptul Solomon.
        Legat de relația cu bunicii, încerc să-i țin la vorbă, să le alin singurătatea și azi chiar i-am înregistrat, amintire care va rămânea de valoare cândva peste ani și ani.

      • Foarte frumos! Viata merge inainte, si e normal sa trecem si prin suferinta, altfel sigur nu am aprecia asa cum se cuvine tot ceea ce e bun si frumos in viata noatra. Mersi pentru gandurile tale! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s