Din jocurile copilăriei: Leapșa

Săptămâna trecută a ajuns și la mine fenomenul ”Liebster award – Discover new blogs!”, zis și “Leapșa”. Regulile jocului sunt simple: se răspunde la întrebările pe care le-ai primit, pui alte 11 întrebări și nominalizezi 11 bloguri care să continue Leapșa. Evident că nu e obligatoriu să participi, dar e fain și interesant. La mine, Leapșa a ajuns datorită Gânduri de primăvară. Fiind în vacanță, nu am reușit să răspund, iar între timp, Minafla (Narcisa) m-a nominalizat și ea să răspund la câteva întrebări. Deci ce aș putea face acum că m-am întors acasă, altceva decât să răspund la ambele seturi de întrebări? Așa că, dragelor, nu îmi mai rămâne decât să vă mulțumesc că m-ați ales să duc jocul mai departe. Așadar, să începem!    Continue reading

Miercurea fără cuvinte (24)

Vamos a la Fiesta o a la playa?

Ce alegem?

Mergem la magazin des (fie intr-un supermarket, fie intr-un magazin de haine) si avem de ales: sa alegem strict ce avem nevoie(intocmita de altcineva ) sau doar bunatati si lucruri care ne tenteaza sau si una si alta. Sa zicem ca Atalia are o lista de cumparaturi intocmita de acasa si o respecta cu strictete, desi ar vrea sa mai cumpere inca ceva pe langa, dar rezista si dupa ce ajunge acasa si isi da seama ca nu ii e de ajuns ce a cumparat. Daiadela are si ea o lista de cumparaturi, dar in schimb isi permite si cateva abateri de la lista, fara sa exagereze. Anabela insa nu are o lista. Merge la cumparaturi si alege tot ce ii atrage atentie. Apoi cand ajunge acasa, isi da seama ca de fapt nu are nevoie de tot ce si-a cumparat, ba din contra,  unele lucruri chiar o incomodeaza…

Si acum sa vedem… cu ce seamana asta? Oare nu seamana cu modul in care alegem sa ne traim viata si de ce fel de oameni, de caractere, de suflete suntem.
Continue reading

Trăiește clipa…

Cred ca toți am auzit măcar o dată expresia ”Trăiește clipa”, ba chiar sunt sigură că măcar o dată fiecare am primit îndemnul acesta. Dar aceste două cuvinte nu sunt decât o parte a sfatului complet, de fapt această expresie reprezintă, într-un fel, extragerea din context a adevăratei semnificații a citatului complet care sună astfel:

Trăiește clipa ca și cum ar fi ultima, dar planifică-ți viața ca și cum ai trăi veșnic!

portal Continue reading

Dupa un an: cu bune si rele, cu vise si durere…

slide_150916_53168

Zilele trecute s-a implinit un an de cand am scris prima data pe acest blog… Intentia mea era sa postez atunci ceva special pe blog, dar lucrurile nu au fost asa… Viata mi-a demonstrat inca odata ca planurile de acasa nu se potrivesc cu cele din targ… Iar ceea ce credeam ca va fi o zi linistita si senina, s-a transformat brusc si total pe neasteptate intr-o lovitura puternica, una dintr-aceea dupa care nu iti revii usor, mai ales cand aceasta situatie s-a repetat la scurt timp dupa una identica si cu precadere atunci cand nu are de suferit doar o persoana, ci mai multe… Dar ce sa-i faci? Viata merge inainte cu bune si rele! Cand ne e bine, nici ca ne pasa de rau, atunci parca lumea ne apartine, parca putem orice, dar in fata problemelor nu prea ai ce face decat sa te resemnezi si sa accepti prezentul, asa cum e, mai ales in cazul situatiilor ireversibile(chiar daca se zice ca totul poate fi schimbat, ca nu e niciodata prea tarziu, ei bine, uneori lucrurile sunt asa cum sunt si nu pot fi schimbate, sau cel putin nu de noi, care la urma urmei suntem doar niste oameni, avem un suflet si un trup care danseaza pe scena vietii pana vine acel moment in care pamantul se intoarce in pamant…si cum sa nu ti se rupa sufletul in bucati cand ii vezi pe cei dragi cufundati intr-o durere sfasietoare?).
Continue reading

Singura in tara mea…

Nu cred ca poate fi ceva mai dureros de atat…

Adela Chirica Blog

image Sunt  Adela , am 36 de ani si un copilas minunat, un supererou,Davis, de 8 ani, bolnav de Sindrom Dravet, o forma de epilepsie incurabila.

Il cresc singurica si consider asta un privilegiu, nicidecum un sacrificiu!

De-a lungul acestor 8 ani, ne-a fost mai mult rau decat bine, am petrecut copilaria lui in spitale, perfuzii si ambulante! Acolo ne-am petrecut sarbatorile si zilele de nastere.

Era sa il pierd de nenumarate ori, insa mereu, el a decis sa ramana alaturi de mine si sa nu ma paraseasca. E tot ce am eu pe lume. Fara el, as muri intr-o clipa!

Am luptat mult sa ajungem unde suntem acum, adica la scoala, veseli si voiosi si plini de viata. Am platit in ore de terapii timpul nostru liber, in care alti copii erau in parc sau la joaca.

Dar a meritat!

Insa niciodata problemele noastre nu se termina… Si mereu trebuie…

View original post 458 more words

Printre ganduri

Unfortunately, I don’t know how to tell people how much I love them. I hide, from a bad shame or from timidity or from a bad understood pride, or because all of this reasons, my painful necessity of them, my gratitude for all they gave me, the regrets for everything I didn’t give them. There is my true wild. The worst… The saddest…


Continue reading